23 aug. 2017

European Cultures, the song as a meeting point

Categorie: Proiecte finalizate

În 2017, Asociația Smart 4 You este partener într-un proiect bazat pe schimb de tineri, finanțat de programul Erasmus Plus – Youth Exchange „European Cultures, the song as a meeting point”. Proiectul aduce alături tineri din România, Franța, Italia, Bulgaria, Portugalia, Grecia și Macedonia.  Proiectul se bazează pe un schimb de tineri, cântecul afându-se în centrul activităților. Scopul său este de a oferi participanților tineri abilități în domeniul muzicii și exprimării artistice în general.

De asemenea, urmărește să promoveze înțelegerea interculturală între tinerii europeni și să sensibilizeze cetățenii europeni în legătură diverse probleme.

Activitățile proiectului sunt bazate pe metode de învățare formală și informală.

Obiectivele proiectului sunt:

  1. Dobândirea sau îmbunătățirea cunoștințelor participanților în domeniul muzicii și al cântecului;
  2. Descoperirea tradițiilor și culturilor țărilor implicate în proiect prin muzică tradițională;
  3. Consolidarea sentimentului de apartenență la o comunitate europeană diversă;
  4. Îmbunătățirea cunoștințelor de limbi străine ale participanților, în special limbile franceză și engleză.

Astfel, în luna octombrie patru tineri din cadrul Asociației Smart 4 You vor participa la o mobilitate în estul Franței unde vor participa la activități inedite în cadrul acestui proiect.

Organizațiile implicate în proiect sunt: TAMBOUR BATTANT (Lider de parteneriat- Franța), ASSOCIAZIONE CULTURALE LINK (Italia), WALK TOGETHER ASSOCIATION (Bulgaria), ASOCIAȚIA S.M.A.R.T. 4 YOU (România), AKTO – ASSOCIACAO PARA A PROMOCAO DOS DIREITOS HUMANOS E DEMOCRACIA (Portugalia), POLITISTIKI ANAZITISI LESVOU AMKE (Grecia), Center for education and development (Macedonia).